Bianca Drăguşanu şi Victor Slav divorţează! Prezentatorul Pro TV a anunţat că este decis să se despartă de femeia cu care s-a căsătorit în septembrie 2013, după aşa zisa escapadă a Biancăi, la Paris.

“Soţia mea a plecat joi seară de acasă, dar nu mi-a spus unde. Nu am ştiut unde pleacă. A zis ceva de nişte prietene, dar nu a spus unde. Eram îngrijorat. Am văzut apoi că a pus nişte poze pe Facebook. Am vorbit apoi pe Wattsap, ne-am trimis nişte poze şi în momentul când am întrebat-o ce face nu mi-a răspuns. Am sunat-o şi nu mi-a răspuns şi mi-am dat seama că este cu cineva. Îmi doresc o familie unită, liniştită, îmi doresc copii.

Se pare că nu putem noi doi. În momentul de faţă, vorbesc despre viitoarea mea fostă soţie. Până la urmă nu contează unde a plecat şi cu cine. Atâta timp cât soţul tău nu ştie de tine timp de patru zile… pentru mine este suficient. Da, eu am să divorţez. Nu voi vorbi urât despre fosta mea soţie. Mariajul nostru a fost foarte scurt. Eu îmi doresc ca în 2014 ca toate persoanele implicate în această poveste să reuşească să îşi găsească liniştea şi fericirea lângă cine crede de cuviinţă.

Am iubit-o, o iubesc, dar sunt un om lucid. Nu are relevanţă dacă a fost cu Cristea sau nu. E decizia mea, nu sunt laş… A fost o relaţie frumoasă, cu bune, cu rele. E o femeie specială, foarte frumoasă. I-am spus că vreau să divorţăm, dar nu vreau să dau mai multe detalii. Am vorbit la telefon. I-am spus la telefon că vreau să divorţăm. Nu se putea să afle de la televizor. Contează că eu nu pot să construiesc lucruri cu acest om. Atâta timp cât eu nu mă pot baza pe acest om, decizia firească e să pun punct.

Este o decizie sută la sută a mea. O relaţie are bune şi rele. Reaţia noastră a fost frumoasă, în mare. Doar că au fost obstacole pe care nu le-am putut depăşi. Verigheta am dat-o jos încă de vineri, când ea nu mi-a răspuns la telefon”, a declarat Victor Slav, la emisiunea “La Măruţă”.

Mai mult: http://www.libertatea.ro/detalii/articol/victor-slav-da-divortez-deja-vorbesc-despre-viitoarea-mea-fosta-sotie-477561.html