Aproape jumătate dintre bărbaţii din Harghita sunt necăsătoriţi, judeţul din centru ţării conducând, cu 48 la sută, în topul burlacilor din România. În ceea ce le priveşte pe femeile necăsătorite, cele mai multe se află în judeţul Iaşi, 37,9 la sută. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în urma recensământului din 2011, în top 10 al burlacilor din România se află, în mare parte, aceleaşi judeţe ca şi în 2002, când a fost efectuat recensământul anterior.

În topul divorţurilor conduce Hunedoara, unde cinci la sută dintre bărbaţi sunt divorţaţi, şi Bucureştiul unde sunt cele mai multe femei care s-au despărţit legal de partenerul de viaţă, 7,7 la sută din total .

La nivel naţional, din numărul total al bărbaţilor recenzaţi, 43,6 la sută sunt necăsătoriţi, 49,2 la sută – căsătoriţi, 3,5 la sută – divorţaţi, iar 3,5 la sută văduvi. În cazul femeilor, 32,9 la sută sunt necăsătorite, 47,1 la sută – căsătorite, 4,8 la sută – divorţate, iar 15 la sută – văduve.